Articole

Despre post – „Dumnezeu a pus omul la post chiar și în Rai”

 

Părintele duhovnic ne îndeamnă să participăm la Sfânta Liturghie, să ne rugăm şi să postim. Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă postul pentru trupul şi, mai ales, pentru sufletul nostru, un părinte athonit ne-a adresat o scrisoare lămuritoare, pe care vă invit să o parcurgeţi, în rândurile de mai jos. Să ne fie de folos!

Doamne ajută!
Dragii mei,
M-au rugat, câțiva dintre voi, să vă scriu despre post. Am ezitat foarte mult, pentru că sunt destule cuvântări pe această temă, mult mai bune decât aș putea să scriu eu. Însă, pentru că au existat cereri și socotesc că e nevoie, o să mă supun.
Sfinții Părinți spun că postul curățește mintea, înmoaie inima și îndreptează logica. Deci, reconstruiește și menține personalitatea umană. Din cauza aceasta, Dumnezeu a pus omul la post chiar și în Rai. Dacă în paradis, când personalitatea/ființa umană nu se dezintegrase/pervertise încă de păcat, postul era necesar, cu atât mai mult acum după cădere el este necesar.
Acestea spun Sfinții Părinți și cred că este destul. Aș putea înceta mesajul aici, însă cred că este nevoie să explicăm anumite lucruri, care să ne ajute puțintel să înțelegem mai bine importanța postului. În discuția noastră, foarte important este faptul că omul este zidit pentru îndumnezeire. Omul este făcut pentru a deveni dumnezeu după har, pentru a dobândi adevărata fericire în veșnicie. Problema căderii devine în acest context foarte gravă pentru că, după cădere, intervine pervertirea care se exprimă în cotidian printr-un chip sluțit al omului destinat pentru îndumnezeire sau, mai concret, în discuția noastră – plăcerea. Deci, discutăm despre atracția spre plăcere a omului căzut. Plăcerea, numită de Sfinţii Părinți ca fiind „plăcerea trupească”, „plăcerea egoistă” sau, simplu, „plăcere” este un lucru foarte păcătos, pentru că îl desparte pe om de Dumnezeu prin atracția pe care o exercită asupra noastră, atracție care duce spre pierzare. Această plăcere, din punct de vedere chimico-biologic, se bazează pe celebra dopamină (unul din principalii neurotransmițători – o substanță ce transmite informații între neuroni), care este responsabilă pentru multe lucruri, inclusiv pentru senzația de recompensă, de plăcere. Această senzație nu este provocată de nivelul absolut de dopamină existent în creier, ci de variaţia acestui nivel. Avem astfel: mâncarea gustoasă: 50% variație (mai mult anumite alimente – carnea de exemplu și mai ales lichidele: alcoool, cafea etc.); desfrânarea – 100% variație; cocaina – 200% variație; amfetaminele sau drogurile – 900% variație etc. Ceea ce este important în discuția noastră este faptul că această senzație de plăcere este de foarte scurtă durată, după care rezervele de dopamină sunt goale, creierul suferind tot felul de probleme (depresie, anxietate, deznădejde etc.) – ducând la dependența de sursa de plăcere și la ceea ce părinții numesc, în general, „întunecarea minții”.
Aici ar trebui să accentuăm un fapt: pentru că senzația de plăcere este provocată de variația de dopamină și nu de nivelul absolut al acesteia, ceea ce ieri ne-a făcut plăcere, astăzi nu ne mai face și, deci, avem nevoie de un stimulent mai „puternic” pentru a simți aceeași cantitate de plăcere. Este mecanismul clasic de împătimire, descris de către sfinții părinți. Tema este mult mai complexă însă, pe scurt, postul este un mecanism dat de însuși Bunul Dumnezeu și verificat de mii de ani care ne asigură controlul asupra acestui fenomen deosebit de periculos..
De aici vedem că postul, ca antidot împotriva plăcerii, are un caracter global. Cu toate că cel mai cunoscut este postul alimentar, însă acesta trebuie completat cu abținerea cel puțin temporară și de la alte plăceri păcătoase, pe cât este posibil pentru fiecare, în înțelegere cu duhovnicul. Altfel spus, postul trebuie să fie la toate cele șase simțuri: post la ce gustăm, post la ce vedem, post la ce auzim, post la ce pipăim (foarte periculos, nu?), post la ce mirosim (eh, nu primim foarte mulți stimuli prin acest organ. Și totuși… ) și post la cel de-al șaselea simț – simțul minții – bunul simț (simț de care vorbește pe larg Sfântul Diadoh al Foticeii), adică, pe scurt vorbind, să fim atenți la gândurile noastre.
Prin aceste bariere împotriva plăcerii, sufletul nu este atras/înrobităde aceasta și deci se poate dezvolta armonios, poate prinde puteri pentru a-și împlini scopul său veșnic. Nu este întâmplător că în limba română cuvântul „post” are și sens legat de „veghe”, „pază”, „lucru ce necesită atenție, concentrare”, „lucru important”. Pe de altă parte nu trebuie să uităm că omul tinde spre plăcere, deci trebuie să-i dăm plăcere, însă plăcerea adevărată, duhovnicească care vine din apropierea de scopul suprem (îndumnezeirea prin unirea cu Dumnezeu)  și nu o reacție chimică care nu are cum să-i împlinească persoana.
Deci, scopul postului este intensificarea comuniunii omului cu Dumnezeu, Izvorul adevăratei plăceri, prin nevoința ascetică stăruitoare de zi cu zi: rugăciunea, care este vorbirea minții cu Dumnezeu și, legat de aproapele nostru, împlinirea cu fapta a celorlalte virtuți, adică iubirea în formele ei: smerenia, răbdarea, milostenia, facerea de bine etc.
Pe scurt, cu cât înaintăm în știință, cu atât mai mult vedem că modul corect de a ființa este tăinuit în duhovnicia adevărată. Și atunci, ne întrebăm: de ce oamenii caută în continuu alte căi?
Cu mult drag, în Hristos!
Fragment din cartea Cu picioarele pe pământ,  ediție extinsă,  autor Ionuț RITEȘ,  care va fi lansată în curând cu binecuvântarea părinților de la Chilia Buna Vestire din Sfântul Munte Athos.