Moment istoric pentru comunitatea românească din St. Pölten: 30.06.2018

Ziua prăznuirii Soborului Sfinților Apostoli și a Sfântului Ghelasie de la Râmeț a fost o zi de mare bucurie pentru credincioșii parohiei „Sfântul Ipolit Romanul” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din orașul Sankt Pölten (capitala landului Austria Inferioară), parohie înființată din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim în luna mai din anul 2015.
În data de 30 iunie 2018, Biserica catolică „Pax Christi” din cartierul Harland, a fost încredințată în mod exclusiv comunității ortodoxe românești pentru oficierea slujbelor și a altor activități cu caracter religios, având dreptul de a dispune în chip nestingherit de locașul de rugăciune, de parcare și de grădina generoasă aferentă Bisericii.
Ceremonia de predare a cheilor Bisericii s-a desfășurat în prezența Mitropolitului nostru Serafim. În cadrul acestei ceremonii s-au înălțat rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra credincioșilor acestei parohii.
Parohul catolic Ernst Bergmann și-a exprimat satisfacția de a putea oferi acest locaș de cult unei comunități românești tinere aflată în creștere, care a demonstrat în decursul celor trei ani de colaborare că merită să dețină și poate să întrețină un loc propriu de închinare.
Mai apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a rostit câteva cuvinte din inimă, mulțumind membrilor parohiei catolice pentru acest gest de generozitate, oferindu-i părintelui Ernst o icoană cu Apostolul românilor „Sf. Andrei” pictată în atelierele Mitropoliei noastre. De asemenea s-au oferit și buchete de flori membrelor parohiei catolice care au sprijinit foarte mult această inițiativă a părintelui Bergmann.
În continuare părintele paroh Cătălin Soare a transmis din partea membrilor parohiei române un scurt mesaj de recunoștință binefăcătorilor, asigurându-i pe credincioșii catolici că Biserica își va păstra destinația inițială (loc de preaslăvire lui Dumnezeu) și că ea va primi permanent pe toți cei care vor intra cu dorința de a se ruga în ea.
La acest moment festiv au mai participat reprezentanți ai diecezei romano-catolice St. Pölten, preotul comunității ortodoxe sârbești Dragan Eric, însoțit de un consilier și părintele proaspăt hirotonit pentru parohia vecină, Amstetten – Ștefan Lungeanu.
După transcrierea cătorva mesaje de felicitare în Cartea de Aur a parohiei, toții invitații au participat la o agapă organizată în cinstea acestui eveniment.
Ziua s-a încheiat în duh de rugăciune adusă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor și vindecarea suferințelor prin Taina Sfântului Maslu continuată cu o seară duhovnicească.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Cătălin Soare