„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt. 4, 4).
Ortodoxia și viața bisericească din Diaspora europeană au luat în ultimii ani o traiectorie ascendentă. Pe lângă lucrările elaborate în trecut de specialiștii ortodocși pentru disciplina religie în limba germană, ar mai fi nevoie și de alte proiecte care să vină în întâmpinarea celor care trăiesc și se formează în acest mediu multicultural mai mult sau mai puțin religios.
În contextul în care mulți tineri ortodocși trăitori în mediul germanofon își dobândesc studiile elementare sau avansate în limba germană, era necesar ca și cea mai de căpătâi scriere pentru creștini– Biblia – să poată fi aprofundată în această limbă.
Realitatea arată că mulți tineri ortodocși din diaspora fie ei români, greci, sârbi, bulgari, ruși sau georgieni, deși cunosc limba maternă, totuși citesc, scriu sau mai bine zis preferă să utilizeze limba germană în viața de zi cu zi.
Observând această evoluție, parohul comunității „La Sfânta Înviere ” din Viena – părintele profesor Nicolae Dura – a avut o inițiativă inspirată care să netezească calea tinerilor în căutarea lor spre Dumnezeu. După câțiva ani de muncă intensă alături de o echipă de teologi și specialiști în domeniu – Profesorii Universitari Dr. Constantin Oancea, Dr. Stelian Tofană, Dr. Olimpiu-Nicoale Benea şi Prof. Dr. Irina Dura-Niţu -, coordonatorul acestui proiect -pr. N. Dura – a reușit să tipărească versiunea unei Biblii pe înțelesul celor tineri, după modelul Bibliei pentru tinerii romano-catolici (Youcat) apărută în 2015.
Din experiența pedagogică acumulată, pr. N. Dura a intuit că textul biblic are nevoie și de explicații pentru a pătrunde în mintea și inima tinerilor: „Înțelegi tu oare ce citești?…Cum aș putea-o dacă nu mă va călăuzi cineva?”(Fapte 8, 30-31), sau după cum scrie sfântul evanghelist Marcu „cine citește, să înțeleagă” (Mc. 13, 14), adică este necesar ca mesajul biblic să fie și înțeles corect pentru a nu se ajunge la rătăciri.
Lucrarea apărută la Viena la finele lui 2019 are o întindere de 432 de pagini și deși preia structura grafică a Bibliei Youcat din 2015, este îmbunătățită cu o grafică personalizată conferită de icoane și reprezentări religioase sugestive.
La o primă analiză a acestei lucrări putem remarca următoarele elemente tehnice:
-
1) este vorba despre un text sintetic al unora dintre cele mai relevante din scrierile biblice.
-
2) conține numeroase subtitluri transpuse într-un limbaj mai accesibil și limpede pentru a ușura procesul de înțelegere și memorare.
-
3) oferă comentarii introductive completate de explicații pertinente
-
4) prezintă citate semnificative alese atât din Sfinți Părinți, teologi contemporani, dar și din scriitori, filosofi și personalități arhicunoscute de talie universală
Un aspect inedit al lucrării: conține afirmații originale conturate în citate aparținând unor studenţi de la Colegiul Universitar de Pedagogie din Viena implicați în acest proiect.
În continuare, după o lectură aprofundată, se poate observa raportul convergent dintre elementele de spiritualitate, cultură, liturgică, istorie, geografie biblică, literatură dar și de cultură generală. Ilustrațiile sugestive ale unora dintre cele mai importante destinații de spiritualitate ortodoxă: muntele Athos și Sinai, precum și alte trimiteri către mănăstiri din spațiul ortodox, mai ales cel românesc, au scopul de a prezenta roadele Sfintei Scripturi în lumea creștină și unicitatea acestor locuri sfinte. Denumirile străvechi de localități biblice pot fi identificate cu ușurință datorită explicațiilor clare.
O altă caracteristică a acestei ediții este aceea că sunt punctate teme interesante mai ales pentru cei tineri: protecția mediului (creația), relațiile interumane, sensul suferinței, porunca supremă a iubirii, filantropia, ș.a.
Trimiterile către viața sacramentală sunt frecvente, se subliniază legătura dintre Biblie, rugăciune, Biserică. Astfel, subiectele preferate de tineri și prezente în viața acestora sunt scoase în evidență și contextualizate: Taina Botezului și a Sfintei Euharistii, întemeierea unei familii și dispoziția pentru jertfă și dăruire după modelul suprem al Mântuitorului Iisus Hristos.
Nu este trecut cu vederea și faptul că a fi tânăr și creștin în contemporaneitate nu este ușor,
și implică o anumită dispoziție și o stare de jertfă. Cunoașterea reprezintă un proces îndelung și plin de provocări, dar care oferă și multe surprize neașteptate și negândite.
Fotografiile alese cu tineri în diferite ipostaze firești ale vieții lor: la mare, la munte, în natură sau în mediul urban au rolul de a evidenția firescul și legătura organică dintre Scriptură și viață.
Deși lucrarea aceasta este concepută pentru cei tineri, ea se adresează tuturor credincioșilor. Un minus pentru cei mai în vârstă îl reprezintă formatul destul de mic al scrisului.
Multitudinea citatelor provenite de la sfinți, autori români teologi sau laici (Sf. Constantin Brâncoveanu, Patriarhul Daniel Ciobotea (pe lângă multe citate a scris și prefața acestei lucrări), Iustin Moisescu; Mitropoliții: Plămădeală Antonie Bartolomeu Anania, Nicolae Mladin, Serafim Joantă, Episcopii: Ioan Mihălțan, Iustin Hodea, părinții profesori: Nicolae Nicolaescu, Andrei Scrima, Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Vasile Mihoc, Stelian Tofană, ieromonahii: Arsenie Papacioc, Teofil Pârâian, Paisie Olaru, Petroniu Tănase, Nicolae Steinhardt, Sandu Tudor, ori mirenii: Vasile Voiculescu, Grigore Vieru) conferă lucrării și un anumit grad de specificitate românească de valoare universală.
Pe lângă Părinții Capadocieni și pe lângă cei ai perioadei de aur a Bisericii Universale, găsim citate traduse din sfinți, teologi ortodocși sau laici de dată mai recentă: Serafim de Sarow, A. Schmemann, J. Popovic, J. Pelikan, L. Ouspensky, P. Nellas, V. Lossky, J.-C. Larchet, I. Kulighin, G. Florowski, P. Florenski, Mitr. Hilarion A., Dostojewski, S. Bulgakow, B. Bobrinskoi, A. Bloom, Bartolomeu I., S. Agourides, A. Kallis, A. Solschenizyn.
Sintetizăm în încheiere avantajele acestei lucrări pentru Ortodoxia din Diaspora:
-
1) Poate fi utilizată de toate bisericile autocefale prezente în spațiul german
-
2) Este de un real folos la ora de religie sau pentru cateheză și cursuri biblice
-
3) Prețul de achiziție extrem de avantajos și formatul atractiv
Și prin această apariție editorială Ortodoxia românească se remarcă valoric în raport panortodox și interconfesional, lucrarea fiind accesibilă tuturor celor interesați din spațiul german, indiferent de limbă, naționalitate sau credință. Eventuale traduceri ulterioare ale acestei lucrări și în alte limbi de circulație ar fi de asemenea binevenite și utile.
Cu toate că textele alese din Biblie constituie doar o parte din Sfânta Scriptură, ele pot stimula interesul tinerilor și le pot fi de real folos pe calea inițiatică ce le stă înainte.
Nu în ultimul rând textele acestea pot reprezenta un imbold pentru tinerii însetați de nectarul biblic de a descoperi Sfânta Scriptură în complexitatea ei.
Prin această lucrare s-a adăugat încă o verigă care face trecerea de la Mica Biblie la textul integral al Bibliei.
Articol: pr. Cătălin Florin Soare